Fundașul Cristian Chivu a declarat, duminică seară, după victoria echipei Inter Milano în fața Cataniei, scor 2-1, în campionatul Italiei, că este important ca formația sa să câștige toate partidele și să joace cu seninătate și bucurie, informează site-ul oficial al interiștilor.
„Am avut o reacție importantă și asta a contat după un moment de dificultate atunci când Catania a luat conducerea. Obiectivul nostru este să câștigăm toate meciurile și să jucăm cu seninătate și bucurie. Continuând să câștigăm mereu, vom pune presiune pe adversari. Important este că ne-am regăsit încrederea și dorința de a fi o echipă ce vrea să lupte până la final. Surâsul revine pe chipul tuturor atunci când toți sunt bine, când nu sunt accidentări și când se câștigă. Am început anul 2011 în cel mai bun mod. Acum trebuie să continuăm la fel, cu această stare de spirit e greu de crezut că vom pierde vreun meci”, a declarat Chivu.
Internazionale Milano a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Catania, în etapa a XIX-a a campionatului Italiei. Fundașul Cristian Chivu a fost titular la Inter Milano și a fost schimbat în minutul 67.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER